Iubirile Absolvente
18 septembrie 2015
După mine, potopul
18 septembrie 2015
Show all

Sequel la Iubirile Absolvente- Klauși de-un sezon

Asta-i un text de bine sau de rău? Mi-au venit întrebările, inclusiv la telefon, imediat după publicarea lui. Am recitit Iubirile Absolvente și, gândind ca o româncă dar trăind aproape două decenii pe-afară, recunosc, textul e suav pudrat cu apropos-uri și e soft ca un obrăjor de copil, iar la o singură citire e cel puțin ciudat.
Ce-am avut și cu cine am avut?
 
Ei bine, în esență e cam așa: recapitulându-i pe cavalerii mei însoțitori prin vremuri, am realizat că toți s-au pierdut, invariabil, în mediocritate dacă nu și mai rău, prin depresii. Nu cât au fost cu mine, ci după mine, mai exact. Epoca post-Magda i-a marcat într-așa hal, încât niciunul n-a mai căzut în picioare. Departe chiar de cota la care erau înainte de mine. 
 
Mai clar, cred eu că am aprins flacăra vetrelor lor, i-am stimulat, i-am enervat destul, înfuriat, urcat pe pereți, energizat, dinamizat, ceva am făcut. După care n-am mai fost acolo să turez motoarele. La ani și ani distanță, partenerii mei nu și-au făcut familii, nu și-au revenit profesional, s-au pierdut, au alunecat și n-am să zic mai mult. Deci, da, au “ars” sau au alunecat.
 
                       (Paul Briol/Cincinnati Museum Center/Getty Images)
 Mă sperie asta și nu fac un titlu de glorie din a fi scos, episodic, ce-a fost mai bun și mai valoros din fiecare. Klauși Iohaniși sezonieri, pe bandă, ferchezuiți după cum le era aspirația, îmbătați probabil de succesul primelor trepte urcate, s-au dezechilibrat, s-au revoltat în sine-le și, prin mișcări bruște, uluitoare, și-au tăiat drumul consecvent către succesele proprii. Și-au dat cu tesla.
 
Maică Tereză pe șoselele torontoniene ce sunt, mi-e greu și tare neconfortabil să nu pot bifa măcar un succes, unul măcar, al vreunui fost partener/soț al meu. 
 
Mă-ntreba cineva pe cine și ce-aș fi vrut în fapt, de ce nu-s mulțumită. Răspund și aici: nu pentru mine aș fi vrut vreo confirmare, ci pentru ei înșiși. Mi-ar fi plăcut, privind înapoi și încheind și capitolul, că m-am plictisit și eu de el, să fi putut spune: da, tată, ăsta a fost un om și jumătate, s-a dus în carieră și-n viața de familie, ca din pușcă! 
Aiurea, ai mei sunt umbre.  Zău dacă pot zice de vreunul măcar: iată un om de calibru. Mi-e greu pe-ai mei să-i văd pe jos, mi-e greu să-i văd cu bateriile descărcate. Cam de-asta am și scris.
 

Am avut mână bună la multe în viață, dar la parteneri, clar, n-am avut. Viață, deh și cu asta să-i pun și refrenului ăstuia, cruce.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *