Unfinished business
20 aprilie 2016
Rocada mare- Pașapoarte pentru noi prieteni
2 mai 2016
Show all

Și nu e Harley

Atunci când nu scriu, viață mi se întâmplă. Și atât de multă viață se întâmplă, că-mi alunecă puterile către podele, se topesc și se fac una cu umbra mea.

Cel de pe urmă rămas bărbat de pe planetă mi-a dat tricoul lui de somn și plec să dorm pe-un drum pe care n-am mai fost vreodată.

Sângele îmi cere pace, sufletul îmi cere ceruri, undeva la mijloc, cu bățul în nisip scriu nume și destine anume și habar n-am unde duce filmul ăsta.

N-am avut așa răspântii colorate, de un veac și jumătate. Un bun prieten a murit, pe bune, ușor ducă-se sufletul lui spre ghemul universal de suflete.

Un altul oftează-ntre furcile iubirii interzise și ale celei- ofrandă. Și-ar fugi de amândouă, s-ar ascunde cu capul în apa sărată a Sudului, să uite, să fie uitat.

motor5

Într-un colt de mânăstire, de doi ani de zile o altă iubire își așteaptă rândul la pupat moaștele fericirii.

Suntem o mare de caraghioși în furnicarul încorsetat de conveniențe și tot mai sperăm că-n viața următoare o să facem ce vrem, nu ce socialmente e permis, gândesc.

După care pișc accelerația. Toarce frumos. În jur, e aer. Zbor, cred.magda3

Sunt pe cale să iau motorul de coarne. Motocicleta, adică, de acum cât va fi vreme.

Gând vechi, cu termen de valabilitate extins încă vreun an. Am zis initial că merg Harley, așa am simțit atunci.

Am mai citit, am mai văzut, iar acum chiar că nu mai știu. Trebuie neapărat să pun kilometri, să iau drumul până-n zare și-abia atunci am să știu ce fel de biker devin: de oraș, de piazza la Tim Hortons, boem de Georgetown și Terracotta sau de coclauri. De  Blue Mountain o data pe lună sau de Niagara escarpment. Văd în curând.

In taină mare, o poveste cu rochiță se mai pregătește  să bea o cafea, pe terasa mea. Eu o aștept și-i spun de-acum, șșșșt, nu e taină mai mare ca cea îngropată-n dalele de pe patio, visul adolescenței tale își cere voie la zbor, tu-ți ceri dreptul la a-ți auzi propria poveste. Iar eu sunt ecou și înger și iar ecou, ție.

Dau să închid, după un weekend dănțuind între un Rai și Raiul Raiurilor. Povestea, acum scrisă și acum citită, a unei fete  din alte vremuri, cu bluza de pânză topită udă, lipită de trupul gol, poveste crescută pe pagină de diminețile unui băiat tare cuminte mă face să zâmbesc. Îl întreb dac-o iubește, îm răspunde: o iubesc. Am s-o public, promit.

Ard. Mi-am dat vitezometrul peste cap, kilometrajul s-a oprit acum vreo două luni. Țin ușor din frână și cobor panta.motor, cu mine cu tot

Sunt călare pe ea.

Nu pun picioarele jos. O simt nervoasă sub șa, strâng genunchii, țin frâna abia atins din două degete, aud motorul torcând la interiorul genunchilor mei, mai sus, pe coapse.

Farurile ei- ochii mei.

Nu iau ochii de pe asfalt, transpir sub geaca de piele, casca îmi strange pomeții, cauciucul ghidonului e făcut una cu mănușa.

Și nu e Harley. Și nu visez.

Acum, vreau.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *