Dl. Doru Liciu, Consul General Interimar la Toronto- Din Greater Toronto Area, cam la fiecare trei zile se repatriază un român sau o familie
30 august 2015
De Ce Te Îngrași La Emigrare
3 septembrie 2015
Show all

Ștefan, eu cred că pot citi cartea ta și de la coadă la cap

Mi-a sosit prin poștă o carte așteptată: Scrisori Către Rita, semnata de Ștefan Caraman (Kaos Moon), publicată în 2012 la Editura Tracus Arte din București (link, aici) . Mi-a expediat-o chiar autorul din orașul lui, Tulcea, locul unde Dunărea se pregătește de marea nuntă cu sarea planetei.
Mulțumesc din suflet, Ștefan!

Eu cred că Scrisori Către Rita a fost scrisă într-o mie de ani.
Nu pentru că are vreo șase sute de pagini dar, răsfoită sumar, are dinamica facerii lumii, aceea de început, fără reguli pe-nțeles.
Mă intimidează.

Răzvan s-a ridicat în picioare și a spus atât, mă duc acasă.
Vorbim mâine.
Și s-a dus acasă” (pag 233)

Ștefan, eu cred că pot citi cartea ta și de la coadă la cap. Sau de la mijloc, încolo și încoace. Fiindcă, în scrisorile  către Rita ai strâns timpul într-o bilă, nu știu cum ai făcut.

M-am întins în  pat și m-am odihnit.
Mi-am tras pătura până la gât și am privit în sus. Țineam genunchii lipiți, ochii închiși, pumnii sub bărbie și mi-am amintit…băi, mi-am amintit nopțile copilăriei la țară, la mama și la tata când stăteam în camera mea, la fel ca acum și mi-era frică de orele nopții (…) O să-ți povestesc într-o zi, Rituța, că n-am apucat să ajung la finețuri cu tine, grăbito…
Apoi închideam ochii și adormeam.
Apoi era foarte dimineață și mă trezeam.
Lumina din fereastră, crengile cireșului din față și-n care mă cățăram vara după fructe, coșul de fum, de pe acoperișul casei vecinilor…băi, de fapt unde s-a rupt totul? Care a fost locul și care ziua în care am făcut pasul?” (pag 277)

Nu știu cine este Rita, nu știu dacă a existat vreodată dar știu c-am să plonjez în cartea asta ca-n valurile Mării Negre, cândva, în copilărie, cu pofta gustului amar-sărat al primei băi, din prima zi de plajă.
Apropos, Rita există??

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *