Când ți-am dat un inel
13 ianuarie 2015
Zece!
15 ianuarie 2015
Show all

Mă cunoști, de unde nici măcar nu mă cunoști

Acesta este un exercițiu prelungit de dialog, nepurtat vreodată pe lumea asta, cu Alex Chermeleu (https://alexchermeleupersonal.wordpress.com) dar care, într-o mare de schimbări de jur împrejur, dacă n-ar fi, sigur nu s-ar povesti.
 
Și am să scriu epistole, zic eu, până o suna ceasul. Fiindc-am prins iambii respirației textelor sale și pot înota, în preajma-le, fără colac cu rață.
 
De unde vine cunoașterea-necunoașterea asta intempestivă, vine chestiunea.
Vine, zic eu, de la oftatul cu care, în fapt, fiecare propoziție începe prin a se scrie singură. Continuă cu gestul nervos al asaltului tastelor cu diacritice, ca o mamă care-a găsit carnetul de note înroșit de semne de exclamare, al odraslei, ca un ciorap luat de vânt, dintr-un balcon vesel ca un surâs în plină vară. 
Alunecă între perdelele din tifon, fluturânde,  ale cherhanalei din Vama memoriei mele, se împiedică-n sticla de bere pe jumătate îngropată în nisipul Costineștiului cu buzunarele goale, lângă blugii originali- zeii salvatori ai timidității, nevorbelor, pentru ca, într-o strângere de mână tainică, să numere azi până la Zece fredonându-l pe Chilian, in bucătărie, dinaintea aragazului.
 
Mai vine cunoașterea din poveștile dinainte-ți, pe care le-ai citit înainte de-a fi apucat eu să le scriu sau ele să se întâmple. De la încheietura mâinii mele care, rușine mare, încă poartă ceasul pitit printre brățări.
 

Da, tu singur te cunoști de undeva: de prin jur-împrejurul tău și din jur-împrejur-împrejurului tău. Restul sunt detalii care te-ajută să te cunoști pe tine.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *