Vorbim
2 ianuarie 2015
Asta se cheamă deschisul ușii la intrare :)
2 ianuarie 2015
Show all

Textele Dintre Inimă Și Minte- Să fie limpede, să fie așa, vouă și mie

Zic: să scriu, că-mi vin ideile-n talazuri, când conduc mai ales dar și când spăl vase, fiindcă spăl vasele la mână. Rar am  încredere în mașina de spălat vase. Și m-apuc de scris, nu înainte de a-mi cotrola traficul, zic, să vedem cine-o citește pe Magda. Dragilor, situația stă pe muchie, jumătatea mică dintre cititori vine regulat din România, iar cea mare se loghează din Canada, Statele Unite și un pic din Europa.
 
Puneți-vă un pic în papucii mei. Audiența românească este îmbibată de simțăminte latino (am văzut după preferințele arătate la cititul textelor mele) pe când cea nord-americană este mai tehnică, mai futuristă. Da, tehnică este cuvântul.
Cui scriu ? Jur că nu m-am gândit atunci când am deschis porțile localului acestuia.
Și a trebuit să aleg. De câteva zile (cât am mai tăcut) m-am gândit încotro merg cu direcția. 
 
Răspunsul, așadar sună cam așa : aleg să scriu românește, pentru românii 100% români, adică români de tot. Și am să explic și de ce: pe de o parte mă ajută pe mine, satelit românesc-femelă de dincoace de apă, să îmi mențin modulațiile sufletului, să nu-mi pierd feelings-urile acelea care ne fac, pe mine, pe tine care citești acum, pe noi, unici, adică melanjul subtil de grație, ironie și caterincă din vârful degetelor. Felul acesta asumat de scris (cu dantele, emoții și priviri pe sub voaletă) mă ajută să rămân vie. Ceea ce  cam și doresc. Deci, cam așa.
 
Și dacă textele care urmează (și stau în backlog aliniate, ca rațele în cârd (habar n-am avut cât a zăcut scrisul prin mine) vi se vor părea picante ori fierbinți, atomice, aiuritoare și zăpăcitoare pentru o româncă integrată în Canada este pentru că am trimis, în taină, un cârd de grauri s-aducă un pic din aerul românesc și să-l împrăștie deasupră-mi. Mi-am trimis și sufletul să survoleze tainele unei culturi pe care am găsit-o fabulos de efervescentă.
 
N-am niciun chef să mă mint. Ceva mai la deal, luna asta, România literară mi-a întins mâna, ne-am împăcat pe bune. Mai mult, sunt tot mai plăcut surprinsă, uluită, minunată de cele texte găsite pe bloguri, pe grupajele de bloguri, pe colajele literare, am senzația că ating cu degetul cultura română așa cum n-am mai făcut-o de la plecarea din București. E senzațional, îmi place de mor.
 
Nu vreau să mă mint, nu amestec profesia cu scrisul și cu cugetul. Cu atât mai puțin v-aș minți pe voi.

Iar dacă vă va place, bine. Dacă nu, îmi veți spune oricum.

Undeva, în subteran, curge un râu imens și greu, al celor care scriu. I-am prins un fir, mai am până să-i ajung la izvor. Curaj am, asta-i sigur.
 
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *