Iarna, auzindu-i pintenii cizmelor cazace scrâșnind pe pietrele Muskokăi
15 decembrie 2014
“Să aibă și săracii câte ceva…”
16 decembrie 2014
Show all

Textele dintre Inimă și Minte- Sunt dată

Iar am să dorm puțin la noapte, iar o sa tai felii de lună.
Am să-ți pun tocul pantofului pe vorbe și-am să-ți înșir trandafiri sălbatici, de la ușă pân’ către Nicăieri.
Respiră.
Și zi-mi cum de poți.
Când ai sărutat, ultima oară, piatra unui inel încărcat de secrete ? Nu-i târziu, și nici devreme fiindcă n-a trecut niciun timp care să te tragă de mânecă.
Mai demult am crezut că-s singura care a ales viața pe cărări în trepte și acum înțeleg cât de mulți suntem, în fapt.  
Vezi tu, eu, tu, noi suntem altfel. Și știm asta. Nu suntem ca cei de-aici, n-am crescut precum copiii noștri, aici. Nu mai semănăm cu prietenii lăsați acasă. Noi suntem altă specie.
Eu am întors vorbele în jurul lor, circa o viață și-ncă șapte înainte. Așadar, nu mă crede. Fiindca-s dată. Sunt dată Scrisului. Tragic și fantastic deopotrivă, știu.
Aș așterne fața de masă-n curte și-aș juca șah cu tine, până târziu. Sau mai degrabă aș sta de vorbă cu tine, leganată pe-un sezlong în curtea asta imensă, cu ochii la stele, pândind satelitu’ care trece, invariabil, la zece seara, exact pe Ecuatorul boltei, respirând în ritmul muzicii de dinainte de lume. 
Visez boem, cu ochii întredeschiși la flacăra vetrei care împrăștie scântei pocnind oxigenul cu zgomot, ca pe vreascuri, până în zori.

Ai tu viză-n pașaportul conștiinței ca să mă privești?  Fiindcă ăsta e doar începutul. Leagă-ți centura de siguranță, pentru liniștea ta.
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *