Haideți, c-avem treabă cu toții
6 aprilie 2016
Prima zi de după Săptămâna Patimilor
17 aprilie 2016
Show all

Ultimul bărbat de pe planetă

Ești ultimul bărbat rămas pe planetă.

Ultimul.

Îmi vine să-ți fac un muzeu, să-ți pun lanțuri îmbrăcate-n catifea de jur împrejur, pe stâlpi, să treacă alaiurile și să te vadă. Plătesc și eu bilet de intrare, pun mâinile în șolduri, mă holbez la tine și tac. Și nu-nțeleg mai nimic.

Când te uiți la mine simt fix vânătorul din spatele irisurilor albastre, ținându-și respirația, cu ochii pe țintă.  Mi-ai strivit, suflând o scamă de pe umăr, toate numerele de telefon din memoria bietului celular. Ai ucis și ultimul nume de nefericit băiat ce s-ar fi încumetat să mi se fi arătat, fie și la un sfat. Pauzele dintre vorbele tale au traiectoria săgeții lansate cu instinctul- arc. Pe ecranul telefonului meu apare azi, obsesiv, mesajul anunțând ziua de naștere a lui Cristi, un băiat ce-a murit acum câțiva ani și mie mi se face rău, chiar nu mai pot privi ecranul pînă nu se șterge singur. Și n-aud când suni.

Dar și când aud, capăt ceva din agilitatea șobolanului de preerie, intru în gardă. Când mă suni parcă arunci lasso-ul, mereu trebuie să fac o eschivă scurtă să nu m-agăț în laț. Și abia apoi răspund.

Te joci cu bățul în nisip la mine-n sufragerie și trasezi linia subțire între obsesie și iubire. Știu și eu jocul. Fie.

Mă dor umerii, aripile de înger îmi sunt grele, m-aș schimba într-un tricou, ți-aș dialoga în ecou.

Destul de ciudat, dar văd în tine un fel de erou. N-ai ridicat vreo catedrală, n-ai băut cerneală, n-ai vânat cu adevărat, probabil, niciodat. În umbra ta se vede calul urmându-te, cu capul plecat, bine ținut în căpăstru. Vorbești cu tâlc și iar vorbele tale au traiectoria săgeții lansate cu instinctul- arc, cum spuneam.

Eu n-am văzut, în viața mea, atâta bărbat la un loc, într-un singur om. Ți-am dat 24 de ore iar tu le-ai făcut 24 de ani, nu știu cum ai făcut.

Mi-ai dat de gândit. Te-ai repliat, te-ai justificat, uman pentru o clipă, ai argumentat pe ton egal. La un moment dat ai spus un Nu, iar eu am înghețat.

Apoi ai tăcut și, mai ales, ai așteptat. Cred că ai așteptarea în sânge, mi-ai prins ochii și cred că făceai câte un pas mic, încă unul, către mine, fără să te miști de pe loc. M-ai țintuit, m-ai hipnotizat ca un lup de codru negru. N-am mai trăit așa ceva, nu știu cum să mă apăr. Parcă vine avalanșa iar eu o privesc fix în ochi. Știu că mor și  stau ca proasta, fix în cale.

sursa foto: Ligia Condrea (Cluj)

sursa foto: Ligia Condrea (Cluj)

Nu știu cine ești. Nu știu mare lucru, în general. Nu știu nici măcar dacă urmezi. Cărțile spun că următorul în viața cuiva, în general doarme altfel, te privește altfel de pe perna lui, vorbește altfel, ascultă altfel și trece rapid în revistă viețile trecute, mânat de instinctul de a te adăuga la viața lui de azi.

Nu știu cine ești. Dar ești un vânător desăvârșit. Îmi mușc buzele și, tradițională fiind, singurul loc unde consimt să m-arăt femeie rămâne în dormitor. Tu nu ești la mine în dormitor. Noi, împărțim acum, în fapt, teritorii. Tu nu ești la mine în dormitor, nu. Tu ești cumva deasupra capului meu, la vreun metru în aer, tot timpul deasupra capului meu, acolo te simt. Și eu așa ceva n-am mai simțit.

Vorbim despre obsesii, da, obsesia vine atunci când el sau ea, pleacă. Atunci obsesia vine. Nu știu de ce vorbim obsesii, iar eu mă pipăi să mă conving că am sabia la brâu, în caz că trebuie să-mi fac sepuku, dacă filmul o cere . Nu mai vreau să cunosc obsesia. Obsesia următoare, adică, sper să fi fost cea care mai demult s-a dus.

Cu cât mai multe aflu despre mine, cu atât mai puține vreau să aflu despre alții. Și tu faci la fel.  Îți vorbeam despre teoria asta când mi-ai topit discursul în aer și m-ai privit ca un lider de haită înșirată în zăpada din taigaua noastră de aici. Am mai apucat să spun că, de ceva vreme, nu mă mai trăiește viața pe mine, ci eu pe ea. Atunci, abia, m-ai luat în serios.

Ești, neîndoielnic, ultimul bărbat uitat pe planeta mea din viața asta, o planetă plină cu băieți. Și asta mă tulbură. Nu știu cine ești. De asta te scriu, poate scriind, mă prind.

***

Am scris textul de mai sus la câteva ore după ce-am citit tulburătoarea postare a lui Dale Partridge, pe facebook (Aici). Și brusc mi s-a făcut dor să scriu despre bărbații adevărați, aceia rămași atât de rari, într-o lume tot mai aglomerată. Am cunoscut unul. Despre el am scris aici.

Ti-a placut articolul?

1 Comment

  1. Ionel Anghel spune:

    I have this theory of mine regarding the level of maturity​ vs. creativity in men and women. If you look at the greatest names in anything: literature, painting, sculpture, philosophy, medicine, physics, sport, mathematics, movies, politics, great leaders, etc. most of them are men. So, my conclusion is: the men are smarter and more creative than women. Yes, are few names for those like me, but I don’t intend to offend anyone, is just a pure and innocent observation. OK, let me go back to my theory. But what is very interesting, is the fact that as kids the girls are smarter than the boys. The girls learn faster to talk (!), walk, games, songs, potty training and so many! Nature (genetics or whatever) give women a head start, but what is happening after that? They (women) became mature faster, they lose their innerchild. Men grow-up slower, many of them never grow-up! some are kids all their life! Is this the explanation? The longer you keep the spirit of childhood in you the smarter and more creative you are? I don’t know, is just a theory. But if you don’t believe me click the next link: http://mentalfloss.com/article/49222/11-unserious-photos-albert-einstein.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *