Am Fost Șaisprezece
7 septembrie 2015
Job nou, mașină nouă
11 septembrie 2015
Show all

Cu Maestro, Vorbind Viață Legată Cu Ață

Prietenii, în diaspora îți devin apropiați ca rudele, dacă nu și mai mult.  Ei sunt contemporani ție și felului cum îți desenezi tu, viața. Ei sunt cei cărora li te confesezi, ei sunt cei care ți se confesează, pe ei îi ajuți, ei te ajută. Este o stranie, puternică, neîntrebată legătură între noi, cei ce trăim în afara țării. Suntem solidari organic, nechestionat.
 
Am ales să public (cu consimțământul interlocutorului meu- n.a.) o discuție grea ca o spovedanie, curată ca un botez, adâncă precum Atlanticul. 
Interlocutorul meu a fost și încă este pentru mine, de prin 2009 (când farul călăuzitor al familiei mele de atunci a dezertat de la tot ce însemna atribuții de familie, s-a spălat pe mâni de funcția de tată  și a dispărut în România. Un act ce a generat cumplite transformări, cu mine și copiii rămași în Canada-n.a.) și până acum mentorul, mantinelele, porția de curaj, ghidarea, perseverența de a rezista indiferent de vicisitudinile soartei, forța de a-mi păstra umorul, curajul de a tempera cinismul, el încă este cel mai de taină sfetnic al meu.
 
I se spune Maestro. Are nume, prenume dar preferă să-i spunem Maestro. Locuiește în Hamilton, Ontario și a plecat din România la începutul anilor 90.
 
Îl cunosc pe Maestro de circa doisprezece ani. Țin minte, la câteva luni după ce murise soția lui, Raluca, el a venit pentru prima oară acasă la noi, în Woodbridge. 
Un bărbat frumos, degajat, elegant, manierat, distins, excepțional de educat. Era îmbrăcat cu un pulover negru, purta , îmi amintesc, un lănțișor de aur la gât. A împreunat mâinile, s-a așezat pe marginea canapelei și m-a privit în ochi: Magdo, nu știu ce mă fac…s-a dus Raluca. Nu știu cum am să fac…


Își freca mâinile.
Maestro este un personaj în sine, un individ cultivat prin excelență, un partener rafinat de conversație, un coseur din naștere, un om căruia viața i-a arătat, de la asfaltul Căii Dorobanților, pe unde și-a frunzărit anii primei tinereți și până la cerul înalt al Căii Lactee- al deznădejdii date de cumplitele atacuri sub centură ale vieții. Astăzi am fost în vizită la el. Este acasă, după o complicată operație pe creier, tumoare diagnosticată drept cancer și ale cărei perfide prezențe îl încearcă, la fiecare pas. Pas pe care, cu efort, îl poate face singur, tot mai bine, după lungi proceduri de recuperare.
Este, zic eu, o lecție despre Viață. Este, cred eu, cea mai emoționantă discuție la care am participat, de ceva timp încoace. Maestro a spus că vrea să-mi vorbească. Pot să public? Am întrebat. Magdo, poți să publici, a zis. El a citit acest text înainte de publicare. Mulțumesc pentru timpul acordat, Maestro, mulțumesc pentru franchețe, mulțumesc pentru cine ești.
(M.M.)
 
Sunt Armean?
Bunicul, poate. Nu, nu-s armean, sunt pe jumătate ardelean din Cluj, pe jumătate oltean și am șaizeci și unu de ani. De la tata am invățat să mănânc slănină cu ceapă, să mă bucur de vinurile de Târnave.
 
Maestro. Zi-mi doar așa, Maestro. Sunt cunoscut așa de toată lumea, de la Hamilton la Huston, Texas. Trans Canada m-a numit așa, ăsta a rămas nickname-ul meu. Sunt un român ajuns cu peste douăzeci de ani în urmă în Canada. Primul copil se născuse în Europa, al doilea avea să se nască în Statele Unite și am devenit cu toții canadieni, într-un final.
Un român care a facut tranziția de la societatea veche, de aici, de aiurea, la whatever you wannna call it, de astăzi. 
Da, am cunoscut succesul și nu am angoase de identitate. Știu cine sunt, de ce sunt, astăzi, acum, aici. Mă consider un om bun. Uman, adică, om care a trecut prin greutăți, prin furtuni și a ajuns de partea cealaltă mai tare, mai puternic, mai ințelept, mai îndrăgostit de viață. Fiecare eveniment din viață m-a învătat ceva: folosește ce-i de folosit, ce nu, nu mai repeta.
 
Când am pierdut-o pe Raluca
Am pierdut amândoi părinții, inclusiv soția. Mi-a fost cel mai greu, când am pierdut-o pe Raluca, soția mea, acum 12 ani. Am fost speriat că n-o să reușesc să fiu și mamă și tată, copiilor noștri. Aveam experiență-zero ca mamă, aveam un baiat de 11 și o fată de 16 ani, când ea s-a dus. Da, aici în Canada, la Hamilton a fost viața mea.
 
Căsnicia mea cu Raluca a fost excepțională. În ultima săptămână a ei (Raluca a suferit de o boală incurabilă- n.a.) mai deschideam seara o sticlă de vin, să mai vorbim. 
N-o mai intrebam dacă e ok, pur și simplu stăteam până la miezul nopții c-o sticlă de vin, de vorbă. O mare placere.  Asta a fost căsnicia mea. Restul ce-a fost înainte au fost încercări. 
Tot timpul mi-a fost frică că nu voi face destul pentru copii. 
Ei au devenit cel mai important proiect pentru mine, în toate felurile posibile.
 
Să zbor cu balonul, aș fi vrut
Mi-a fost frică mereu că n-o să am destul timp sa fac tot ce aș fi vrut. Nu, n-am ajuns în Asia. Și aș fi vrut. În Japonia aș fi vrut, de fapt.  
Apoi, am vrut să zbot cu balonul. N-am facut-o. Întotdeauna aveam altele mai urgente de făcut. Aici, în Ontario aș fi vrut să zbor, peste Kitchener.
 
Iubirile mele se leagă de Rusia, Prințul Căpșună și Soldații Păstaie
Sunt un om serios, și stabil, zău! Am aceleași patru prietene foarte bune, de cinci ani. Sunt un tip stabil, zic eu (râde). 
În dragoste? Da, am căutat comunicarea. 
Să vorbesc și să știu că ea mă-nțelege. Să avem aceleași preocupări, aceleași gusturi în muzică, literatură, mâncare, îmbrăcăminte. Eu ascult muzică clasică multă: Bethoven, Haydn, Mozart.
Da, pe Ipod.
Prietena mea de suflet este rusoaică și, da, cu ea comunic bine. Era o carte, pe cand eram mici, scrisă de un autor italian care vorbea despre legumele din grădină, ceva cu Prințul Căpșună și Soldații Păstaie, poate că nu îți amintești. 
Fac într-o zi referire la ea, din senin și, ghici, doamna mea din Rusia o știa, o citise! Eu asta am găsit că este important, să fim de aceeași cultură, să fi trecut pin aceleași cărți. 
Când vorbim viață, eu adesea îi spun despre mâncarea românească. Îi spuneam cum era pe vremuri, în România mea, când găseai în alimentara doar conservele de legume. Mi-a replicat imediat: Cel puțin voi aveați legume la magazine, noi îl aveam Buratino”. 
 
Are umor. Asta înseamnă culturi atât de asemănătoare.
Dacă aș fi fost canadian sau englez, probabil c-aș fi vorbit despre To Kill A Mockingbird, Coliba Unchiului Tom și De Veghe În Lanul De Secară.
Dar nu sunt.
 
Dacă nu deveneam inginer
Probabil mi-ar fi plăcut să devin politician. De Dreapta. Sunt foarte de Dreapta, asta e structura mea. Uite, l-au arestat pe Primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu. Ia zi-mi, tu, de ce au pus un doctor ca primar? El e chirurg, ce a căutat la primărie!? E ca și cum eu, dacă vorbesc românește, vin unii să mă pună profesor de limba română. Da, cred că aș fi făcut un politician bun. Poate greșesc.
 
Problema, la Plaja 3 Papuci
N-am fost niciodată gras. Am adormit, de multe ori, pe plajă, la mare, la Marea Neagră adică.
La plaja 3 Papuci, la Constanța, știu că odată voiam să fac pipi și-am căutat disperat o toaletă, era demult, la începutul lui 90. Nu era niciuna. În ultimă instanță mi-am scos tacticos hainele de pe mine și am intrat în apă. Acolo am rezolvat problema. 
Nu mi-e dor de România. De cate ori am fost acolo, deși am înțeles fiecare cuvânt, n-am înțeles atitudinea oamenilor. Parcă nu erau români, nu înțelegeam poziția lor față de anumite lucruri. O mulțime de lucruri nu le mai accept, de câte ori ajung acolo. 
Oamenii, acolo, aud dar nu ascultă. 
Ei nu ascultă. Eu, ascultatul l-am învățat aici. Când te întreb ceva, nu vreau o întreagă teorie drept răspuns la întrebările mele, vreau să știu Albă sau Neagră. Cred că, acolo, oamenii nu stiu sa răspundă la întrebări.


Professional Engineer, membru PEO de 15 ani
Sunt Professional Engineer (PE) in patru provincii canadiene și membru PEO (Professional Engineers of Ontario) de 15 ani. Încurajez pe oricare este inginer, să devină Professional Engineer. Foarte curând o să fiu PE și in Quebec, cand începem proiectul următor. Am încercat și am reușit să acced profesional unde am vrut. Sunt unul dintre inginerii senori pe proiectul Keystone. Sunt un Geamăn tipic, prefer sporturile individuale: ski, înot.
Unul dintre cei mai mari jucători de bridge din România, Șerban Drăghicescu mi-a fost, pentru ani buni, cel mai bun prieten. Am fost colegi de clasă. Am legat prietenii și mai tarziu, iar acum Mihai îmi este cel mai bun prieten. Este un om de o calitate ireproșabilă, un suflet minunat.
Photo:Gabriele Corno
 
Tu te gândești? mă întreabă
Am fost operat recent de tumoare pe creier, cum știi. S-a întâmplat acum două luni, pe 5 iulie, la Hamilton Central Hospital, unul dintre cele mai bune spitale de profil din Ontario. Le mulțumesc, nu contenesc să le mulțumesc tuturor celor de acolo pentru ce au făcut pentru mine. Am cunoscut asistentele medicale. Au personalul și dotarea- excepționale, au, ce să spun!? Am cunoscut la spital oameni de diferite culturi, m-am împrietenit cu ei. 
Am învățat că mămăliga este populară în Congo, știai? Am aflat asta chiar de la o asistentă congoleză. Îi spune fufu la ei și e la fel cu mămăliga noastră.
 
Cui nu i-e frică de moarte? 
Începi să te uiți la life expectancy, lucru la care nu te uiți, totuși, când abia ai trecut abia de 60 de ani. 
Tu te gândești? mă întreabă
La boala mea sunt sunt cazuri în care poți trăi peste 15 ani, în funcție de cum răspunde organismul la tratament, în funcție de tratament. Știu pe cineva cu același diagnostic. A făcut rezecție de tumoră, s-a căsătorit, are copii. 
Da, sunt momentele mele în care lupt. În fiecare zi, lupt. Iar progresele, mici, se văd. Mă irită prietenii care, voind să te ajute, vin cu idei fanteziste. Am primit emailuri cu doctori-minune din Spania, din Germania, spuneau să mă duc în Germania la tratament. Sunt iritante aceste mesaje, unde să mă duc în Germania, unde??
 
N-ajută. Toți îți spun că depinde de tine, cum te capacitezi singur. Uite, astăzi vine Luis, fratele meu la mine. M-ajută mult să vină să stea cu mine. Până mă pune pe picioare. El e în avion acum. Luis a muncit în Germania într-un cămin de bătrâni. N-am cuvinte să spun câți m-au ajutat, ce înseamnă totuși un sistem medical pus la punct, până în cel mai mic detaliu. Am echipe de doctori care se ocupă de mine. Nu un doctor, ci echipe.
 
Ea spunea mereu: haide să facem ceva!
Am făcut progrese uriașe, de la imobilizare la mers, incet-încet. Sunt puternic, e ceea ce m-a ținut în viață, în cele mai grele situații iar optimismul îl am de la Raluca. 
Ea spunea mereu: haide să facem ceva!N-avem bani, îi spuneam. 
Am venit într-o seară acasă, era un frig în casă, de-nghețai. Raluca tocmai schimbat ferestrele, ca să aibă lumină în dormitor. Știa că moare, în fiecare dimineață spunea: uite ce frumos e soarele afară! 
 
Mi-era foarte greu, mai ales când mă-ntreba ce o să se întâmple cu copiii după ce pleacă ea. 
I-am promis, în ultima seară, că am să țin copii împreună. Iar dacă eu dispar știu că am reușit: ai mei copii nu vor fi singuri, se vor avea unul pe altul. 
Închipuie-ți că iți spune doctorul că mai ai două luni de trăit. La ce te-ai gândi în ultimele două luni, care ar fi prima reacție, ce ai face primul lucru??
Da, suspectez Cernobîlul de cancerul meu, de cel al Ralucăi. Dacă iti amintești, după Cernobîl a fost epidemie de cancer în România. Raluca n-ar fi avut niciun motiv să aibă cancer, sau eu, de exemplu. 
Nu știu, de-aia suspectez Cernobîlul. Sooner or later, we run out of later.
Cred că sunt un tip interesant. 
Am multe de spus. 
Ce nu-mi mai place? Nu-mi plac oamenii care știu totul. Eram în România si unul mă-ntreabă care-i problema cu Quebecul la voi? Dau să spun și mi-o retează: taci, măi, să-ți zic eu cum e…
 
Uneori apar ca fiind arogant. Asta depinde de cine sunt cei cu care intru în contact. Știu, le e teamă și când intru în boardroom, la meetingurile de lucru, pentru că le spun în față când ceva este a piece of crap. Nu e pentru că eu sunt inginer bun. A fost bună școala pe care am făcut-o, eu așa o consider. Nu zic că e cea mai bună școală din lume ci, mai degrabă contează ce-am făcut cu ea, cum am folosit-o.
 
Plec acasă. Am un gând, ca un nod gordian, în cap. Pendulez între Azi și Acum, încă sub imperiul vorbelor împrăștiate boem, cu filosofii  sumar îmbrăcate-n concepte, dansându-mi în minte, cu forța transmisă de mentorul meu. 
Maestro, chapeau bas. Toate gândurile bune, spre tine vin. 

 

(M.M.)
Ti-a placut articolul?

1 Comment

  1. Anonim spune:

    Frumos!
    Sanatate multa lui Maestro!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *