…Să-mi fur iubirea, ca pe-o bicicletă
8 martie 2015
VOLTAJ – All over again (Official Video)
9 martie 2015
Show all

Un text ca un tirbușon în conștiințe- Doamne Ajută, Doamne Ferește

Dau roată subiectului predării religiei în școlile românești, de câteva zile. Nu vreau să-i supăr pe cei care merg cu rigurozitate la biserică, așa cum n-aș vrea să-i ofensez pe cei ce se-adună, o dată pe an, în noapte de Înviere, cu scopul declarat al socializării cu cei cu care se văd din An în Paște.
 
Mă mâhnește să aflu că în țară sunt  astăzi circa 4,500 de școli, 450 de spitale dar 18,000 de biserici (numerele, dintr-un recent material pe aceeași temă,  publicat în România) și văd fotografii cu coloanele de popi, gravi și plini de ei, cu privirile acelea înfricoșătoare și gata să te facă să te simți mic, pe la diferite manifestări de profil.
Mi-e milă, mi-e silă, mi-e greu și știu că devotamentul acesta recent din sărăcie spirituală se trage. Nu materială, ci spirituală. 
Anii 90 au fost probabil cel mai mare recul cultural al secolului, în România. A fost deajuns nefericitul deceniu al anilor 90, timp în care, sub stindardul libertății, școala și-a topit prestigiul, cultura a intrat în hibernare, presa a dezvelit sânii domnițelor iar degringolada morală, după confuzia inițială, a creat terenul înfloririi laturilor zis spirituale: ezoterism, religie, astrologie. 
Iar acestea au crescut drept tampon, contraforță la decăderea morală abruptă a acelui deceniu.
Sunt cincisprezece ani de atunci. Astăzi, la fiecare trei zile în România se sfințește o nouă biserică. Jurnaliștii au început să accentueze aspectul, on-line, la TV sau în ziare. 
Mihnea Petru-Pârvu, fostul meu coleg care mi-a dat dureri de cap la propriu, săptămânile trecute, cu textele un pic defazate despre diaspora, de astă dată atacă o temă din interior: proliferarea religiei. 
Același medic psihiatru Gabriel Diaconu, de această dată în deplină cunoștință de cauză, semnează împreună cu Mihnea un text ca un tirbușon în conștiințe. 
 
Zicem cu toții Doamne Ajută, ori Doamne Ferește dar cât suntem, în fapt, de religioși?
Cum nu poți să fii puțin gravidă, la fel nu poți  să te declari un pic religios. Așadar  tema este de așteptat să inflameze spiritele și să împartă taberele.
 
Este, zic eu, un subiect sensibil și un act de curaj al celor doi să pornească o asemenea cruciadă împotriva religiei administrată intravenos copiilor din România.
Și, așa cum a reacționat ca un stol de grauri la alegerile trecute, Diaspora ar fi frumos să nu abdice de la dezideratul final, binele și bunăstarea României și să suflece mânecile: dacă tot s-a apucat de-o treabă, s-o ducă până la capăt. 
 
Afară cu religia din școli până nu e foarte, foarte târziu, afară de tot cu ea din școli, asta e părerea mea. La ritmul proliferării, de acum și până la fundamentalism mai sunt cel mult cincisprezece ani.  Ce sunt cincisprezece ani la scara istoriei? Cu ce-au greșit copiii aceștia, și copiii lor să trăiască patimile consecințelor îndoctrinării religioase?
 
Articolul complet, mai jos:
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *