55
2 februarie 2017
Corăbii către Lumea Nouă (I)
20 februarie 2017
Show all

Vacanță despuiată cu gheață dulce

Pozele din vacanţele la mare au ceva din pufoşenia unui pisoi de trei săptămâni, un strop din graţia struţului şi mai mult din dulceaţa ghilotinei.

Ajungi acasă, despachetezi, abia aştepţi să revezi locurile de poveste, să retrăieşti momentele şi, iaca, inima ţi-o ia la vale.

Presimţi ceva, dibui ciudatul cum s-apropie, percepi un tic-tac, tic-tac în surdină.

A trecut un timp de la ultimele poze de vacanţă despuiată.

Lansezi laptopul să vezi imaginile mai mari, ecranul urmează să reverse splendoarea zilelor de relaxare.

Conştient sau nu, sunt doar două posibilităţi: apriori, accepţi c-ai crescut, ori dai într-aia, cum îi spune, melancolie de conjunctură.

Îţi faci acum curaj să te vezi în zeci de ipostaze de plajă, cu haine mult prea puţine pe tine.

Te holbezi la tine, imagine cu imagine.

Brusc, ignori exotismul locului şi rămâi cu ochii pe tine, în costum de baie. Te studiezi că maimuţa: am făcut burtă, s-a schimbat conformaţia, nu-mi stă părul, mă uit chiorâș, ce se-ntâmpla cu mine.

Sufletul tace, chitic. Bănuţul din coşul pieptului adoarme, brusc. Admiţi că timpul şi-a pus amprenta pe tine.

Pe tine, la naiba. De parcă ar scăpa careva…

Pe laptop, te holbezi la pozele tale din vacanţa de la mare, acolo, sub soarele alb al sudului. Te studiezi.

În umbra ta, pe nisip, sunt adunate luni, adesea ani de muncă neîntreruptă, de viaţă între rutină, limite şi mister, cu nesfârşite, ascuţite muchii şi mişcătoare, nesigure poteci. Le vezi pe toate în umbra ta pe nisip, în colăceii de pe burtă, în urmele de celulită, în ridurile de expresie, în privirea ta.

Ies niscaiva nesiguranţe la suprafaţă…

Taci sau bravezi vocal, amuzat, după cum ţi-e firea iar în sufletul tău se întâmplă deja Ceva.

Oglinda din baie rămâne o oaie blândă. Ea e cu mult mai îngăduitoare cu tine. Pozele din vacanţă la mare- nu prea.

Nicio fotografie de petrecere, nicio poză de sărbătoare în familie, nici un fotoreportaj de drumeţie, de eveniment ori vreun selfie nu te scutură de umeri aşa cum o fac pozele din vacanţa de la mare.

În ele te vezi cum ai crescut. Indiferent că-ţi place sau nu. Fiecare set de fotografii din vacanţa la mare duce în cârcă mormane de cuburi de gheaţă dulce.

Restrângi portofoliul, alegi cu grijă ce postezi pe facebook. Restul imaginilor au toate şansele să rămână numai şi numai pentru ochii tăi.

În aceeaşi noapte, în întuneric, înainte de a adormi faci deja pacea cu tine.

După care totul reintră în normal şi te gândeşti la următoarea vacanţă la mare.

Şi uite-aşa.

Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *