Am intrat în linie dreaptă
18 decembrie 2014
Auzi, tu vrei să te împaci cu mine?
21 decembrie 2014
Show all

Un braț De Pliante, Gata de Încorporare

Duminică de dimineață, cu noaptea-n cap, la două săptămâni distanță de orele când voi fi dusă în somnul cel mai profund. Am gânduri amestecate despre ce pot, știu și simt acum și viziunea a ceea ce-mi va fi peste două săptămâni. Operația asta este una de rutină, mi s-a spus la ședința de circa două ore de pregătire, cu două asistente,  pentru ce m-așteaptă la, și post operatoriu.  Mi s-a explicat, ca la turnarea unui film, pe secvențe, pe ore, prin ce voi trece.
Iartă-mă doamne, prin operații am mai trecut, când locuiam în țară, știu ce e aia o anestezie totală, cum e prima zi și cum, zi de zi, ești mai întremat, până te pui pe picioare. Nu mi-a fost, însă, descris cu atâta lux de amănunte, vreodată, ce avea să mă aștepte. Știu acum, pe secvențe, din momentul trezirii și până în cea de-a treia zi de spitalizare, când îmi vor da drumul acasă, ceas de ceas, ce mi se va petrece. De exemplu, la o oră de la trezirea din anestezie, după ce voi fi învățat cum să-mi administrez singură, apăsând un butonaș al pompei, doza de morfină, doi asistenți de recuperare se vor înfațisa la patul meu și voi face, ajutată, primii pași. Ei vor reveni la orele (…) și la orele (…). Iar eu trebuie să fac exact ce spun ei.
La o oră de la trezirea din anestezie, aici, unde intervențiile la genunchi și șold se fac pe bandă rulantă, voi fi mergând deja.
Mi-au spus că operația va dura o oră și 45 de minute, cu totul. Am aflat că momentul critic înseamnă tăierea arterei femurale și sudarea la loc, că sângele meu va fi atât de diluat încât să nu permită formarea de cheaguri, că faptul că-s slabă (slavă domnului, am dat jos vreo 15 kg de anul trecut și pană acum și, apropiindu-mă de 53 de ani, în februarie, văd că-mi vin încă niște pantaloni anume, cu care am copilărit în perioada jurnalismului meu revoluționar al anilor ’90 și pe care i-am luat, security blanket, cu mine la plecare) va ajuta înzecit la recuperare.
Ce va urma însă, post operator, sună ca naiba. N-am voie să conduc mașina, zic ei, trei luni. Cum adică, din ianuarie și până în aprilie nu conduc ? Apoi recuperarea asta greoaie înseamnă niște proceduri de fizioterapie și gimnastică anume și sper din tot sufletul să nu cedez nervos la atâta așteptare.
Mi s-a pus în față adevărul: ori respect la literă programul de recuperare, ori risc să am probleme cu mersul, pe viața. Daca respect totul, voi merge mai normal decât un om normal.  Ei bine, Magdo,  urmează testul de anduranță, așadar. Răbdare, timp de trei luni.
Mi s-a spus că nu sunt bolnavă. Că aceasta este o condiție și nu o boală. După care mi-au dat un braț de pliante, fișe, foi și foicele, într-un plic mare, cu numele meu pe el. Este plicul cu care mă voi prezenta la internare, în exact două săptămâni. Sunt înrolată. Ei m-așteaptă la încorporare pe 5 ianuarie.
Mă uit în jur; dimineața asta de duminică, în preajma Crăciunului, lupta să se afirme pe un cer întunecat de solstițiu de iarnă. Mi-e, curios, sufletul ușor și chiar zâmbesc. Nicio experiență de până acum nu se va compara cu prizonieratul mișcărilor pentru trei luni încheiate. O încercare pe care sunt pregătită s-o trec Magna Cum Laude.  
Ti-a placut articolul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *