Selfie, cu teniși Converse**
26 martie 2016
Mica Revoluție
28 martie 2016
Show all

Viața ta

Pe Airport rd, spre Blue Mountain

Sunt în cumpănă. După poveștile, absolut reale, pe care le-am relatat în materialele anterioare, am primit săgeți cum nu vă-nchipuiți…Destul de multe. Am primit reproșuri că de ce scriu despre viețile altora.

Motiv pentru care am tăcut în mine, azi și-am pus vreo 250km de drum în nord, singură, pe pustiu, să mă gândesc.

WP_20160327_14_23_31_Pro

Am plecat la Blue, am ajuns la Horshoe. Bun și așa.

Să mă gândesc dacă cumva rănesc cu poveștile mele, fiindcă nu asta mi-e intenția. Intenția mea este să sparg, pe cât pot, gheața dintre noi și să ne putem privi, unii pe alții, ca și oameni normali.

Demult, la începutul anilor 90, primii absolvenți de studii superioare sosiți aici au instaurat un soi de gomoșenie, de elitism prețios care a minat fundamental relațiile ulterioare dintre noi, cei vechi și cei sosiți mai târziu. Așa s-a conturat fractura comunitară.

A existat o competiție acerbă, v-o spun cu mâna pe inimă, la suprafețele caselor, la locație mai ales, la salariile anuale, la gadget-urile copiilor, cum nu vă închipuiți. Mi-a fost dat să aud, proaspăt aterizată, introducere de genul: mă cheamă gigel, noi avem casă la X, da, acolo… Mă, scumpă casă, dar câștigăm. A doua mașină tocmai am cumpărat-o, tot nouă c-am zis că dacă tot am venit în Canada, barem să trăim bine…

Țin minte cum holbam noi, newcommerii, ochii și ne uitam la veterani ca la dumnezei. Țin minte că eram antrenați în discuții corporatiste, lângă grătarul cu fleici de porc și când și când unul ne mai traducea acronimele așa, ca la idioți,  tocmai ca să fie și mai evidentă diferența dintre noi. Țin minte cănd l-am întrebat pe Liviu (chiar Liviu îl cheamă) dacă ne poate îndruma cumva, profesional și cum el a dat ochii pe spate, oh, my god, depinde ce vreți, măi..

La naiba, ce puteam noi să vrem decât să muncim decent? Nici nu știam să întrebăm, d-apoi să știm ce vrem.

Am ținut în mine lucruri pe care le-am primit în plex, preț de ani de zile. Și ca mine, câți dintre voi or fi… Le-am primit de la conaționali, nu de la alții. Atunci mi-am promis c-am să fiu atentă și dincolo de crusta prețioasă, am început să sap. Să aflu, să judec, să așez piesele în puzzle în ordinea lor firească.

Valul imigrației românești în Canada, de la începutul anilor 90, este cel ce ne marchează și astăzi pe toți. Ei au dat tonul atmosferei de astăzi. Tăcerea, approach-ul posac, straniu-secretos și limitat, de la ei se trage.

Evitarea ulterioară a conaționalilor, noi am perpetuat-o luând exemplu de la ei, la prima mână. Ei făceau așa, implicit așa trebuia să facem și noi. Și ne-am trezit izolați, c-o mână de tovarăși de conjunctură, obligatoriu din același contingent, cu care vorbeam bani, cheltuieli, cumpărături Bose și mai știu eu ce, fără să ne-ntrebăm vreo clipă câte erau pe banii reali și câte pe credit. Și uite-așa, mii de români ajunși în Canada în anii 90 au ajust la fundul sacului, cu cardurile și liniile de credit pline-ochi, doar-doar țineam standardul sus, că pentru standard venisem. Nu făceam cât cheltuiam, nooo…

Mărturie stau aglomerările românești pe la tot felul de consilieri financiari care aveau ca sarcină să ne facă, din nou, fată mare în fața biroului de credit Equifax. În timpul acesta, continuam să cheltuim cu frenezie.

De acolo, de la găurile în bugete s-au produs multe, enorm de multe rupturi de familii românești. Din lipsa de comunicare între conaționali, din rușinea prostească să nu ne afle lumea, din neștiința chibzuirii bugetelor de nou-veniți au apărut scandaluri, acuze, vorbe tari, acțiuni iresponsabile, divorțuri. Au rămas copii români cu duiumul, doar cu un singur părinte. De regulă, mama.

Aceasta este realitatea unei vaste majorități a imigrației vechi.

WP_20160327_14_06_18_Pro (2)

Intrarea din hwy 9 pe Airport rd nord.

Imigrația română în Canada, imediat de după anul 2000 a fost un val de aer curat, de dinamism, o variațiune în ansamblul profesional comunitar. Au venit și doctori și economiști, avocați, fotbaliști, care mai de care.

Ei au încercat, multă vreme, să demonteze cortina, paravanul ce separa contingentele. Unii s-au lăsat păgubași, unii s-au raliat la curentul deja existent și au învățat de la cei mai vechi, raporturile pufan- răcan, ca în armată. Dacă imigrația veche și inginerească n-a manifestat arta navigării în societate, cu prea mult succes, cei veniți după 2000 știau mai bine să navigheze. Iar cei veniți la finele deceniului trecut deja navigau firesc, cam ca-n curtea bunicilor. O problem aveau ei: nu știau o profesie. Aveau, cel mai adesea, diploma fără practică.

Nu știu de ce am făcut paranteza asta. Poate doar ca să dau fiecăruia un moment de reflecție apropos de sintagma cu cei mai viteji, scoși, ajunși, împliniți și mai de fală dintre diasporenii români.

Aceștia suntem și, cum bine observa un preot la întâlnirea cu Sandra Pralong, de săptămâna trecută, societatea românească din Canada este o oglindă fidelă a celei românești din România. Cu bunele și cu relele ei.

Greu de acceptat, adevărat. Trebuie să acceptăm, neapărat, indiferent de ce simțim acum. Recunoașterea aceasta ne face bine pe termen lung.

Mă-ntreb dacă să mai continui cu poveștile sau să rămân în continuare la texte fără de întrebări, fără de introspecții comunitare. De-alea de iubire, de exemplu, alea merg la fix și inofensiv.

Nu-s psiholog. Sunt un inginer care înoată tot mai departe de mal, în lacul comunitar. Și nu știu dacă fac bine continuând cu povești românești.

Nu știu.

 

Ti-a placut articolul?

30 Comments

  1. Silviu spune:

    Nu m-am gandit niciodata sa clasific felul imigrantilor romani bazat pe “valul” pe care au ajuns in Canada dar acum ca am citit ce ai scris, trebuie sa spun ca-ti dau dreptate.

  2. Cristi spune:

    Eu zic sa continui. Numai asa vor afla oamenii mai multe si isi vor face o idee de ansamblu ce inseamna viata de imigrant. Eu am ajuns aici in vara lui 2014 si de atunci am vorbit cu 2 romani. Unul venit de 7 ani si care a fost ok sincer, onest iar celalalt venit aici de 11 ani si ajuns prin conjunctura situatiei un fel de supervizor la un depozit la care am lucrat 10 luni. Vreau sa zic ca supervizorul de loc din Craiova, te facea sa crezi ca este patronul firmei…un jeg ….pe numele lui Adrian imi este si greata sa il pronunt si cu greu sa il scriu.
    Asadar continua nu te lasa influentata de unii sau de altii.

  3. STATE Aurelia spune:

    Nu mi-a trecut niciodata prin minte, ca romanii plecati in Canada se lovesc de acest “val” chiar de la conationalii lor. Daca atitudinea lor este “oglina” celor din Romania (asa cum spunea preotul), atunci dezamagire totala. Am zis ca numai noi am ramas in urma cu 50 de ani. Oricum aveti mai multe parghii pe care sa le folositi sa va fie bine. In Romania totul este PRAF….Dumnezeu sa ne ajute la toti.

    • Un Roman spune:

      Pentru prima data, cand sunt de acord cu un preot! “Feriti-va de…romani” asa ne sfatuiau colegii de Camp, ajunsi la…destinatie in USA, Australia sau Canada! Am ajutat multi romani, dar am ramas “pretin” cu doua familii, ce sar ca “arse”, cand am nevoie de ceva! Sunt singurele familii carte mi-au multumit ca i-am ajutat, dandu-le…job! meritul este al lor, ca s-au tinut de job, nu al meu! Sa fiti iubiti, vorba Nasului Moraru!

  4. Roxana spune:

    Scrie, scrie, că le spui tare bine, cu suflet și realism Avem ce învăța din orice colț al lumii.

    • Nu e ușor, Roxana. Nici măcar n-aveam în minte să m-apuc de-o temă atât de grea dar într-o zi am gândit că gata cu crap-ul, că hai să vorbim și noi ce trebuie…așa a început totul.

  5. Adrian Tudor spune:

    Adevarat asa este .. zeci sute de copii sufera din cauza separarilor , divorturiilor dintre parinti acolo ..e ca o epidemie asta in Canada …si stau si ma toot intreb ; oare de ce ; , care e cauza ; Nu gasesc antidotul acestei boli .

    • Cauzele pleacă de la bani, rudele din țară, izolare și lipsă de repere. Astea năruiesc familiile.

      • LELIA spune:

        Asa este si int-adevar ban, care chiar asa si sunt ochiul dracului, si rezultatul se vede spre disperarea mea …..si eu cred ca scri bine si pui degetul pe rana, de aceea ai primit intepaturile de rigoare, cu respect, lelia.

  6. Adriana spune:

    Tot ce ati scris este total adevarat. Si mai greu este pentru noi cei veniti cu emigrare pe meserie,fara studii superioare. Ignoranta cu care santem tratati de catre “intelectuali” e mare. Santem la Montréal din 2003 si acum doua saptamani am fost facuta analfabeta si servitoare de catre o “intelectuala”venita din 2008 si care mi-a zis ca nu sta de vorba cu analfabeti,ea care are nu stiu cate facultati,si duplex in Montréal si inca unul in suburbie. Chiar daca vorbesc,scriu si citesc franceza mai bine decat ea,ca de engleza nu mai spun ca ea nu o vorbeste,tot sant analfabeta pentru ca nu am studii superioare. De aceea nu avem decat o mana de prieteni si cunostinte,pentru ca ne lovim de zidul ridicat chiar de conationalii nostrii,care se cred superiori. Si aceasta atitudine ne-a facut si pe noi sa fim mai reci cu romanii. De cate ori.la inceput,cand auzeam vorbind romanes te ne bucuram,copii ne sopteau:Mami,auzi,vorbesc romaneste. Si de cate ori daca indrazneam sa le adresam cuvantul sau se uitau de sus la noi si brusc deveneau grabiti,sau ne dadeau un numar de telefon la care nu raspundeau niciodata,sau se uitau la noi si ne raspundeau in franceza sau engleza ca nu inteleg ce vorbim. Si uite ca acuma am devenit ca ei,si cand auzim vorbind romaneste ne uitam unii la altii,zambim,dar nu mai indraznim sa vorbim cu nimeni. Dupa mine comunitatea romaneasca,fie din Montréal sau Toronto,e inexistenta,ca nu am fost ajutati nici macar cu un sfat de nimeni,tot ce am invatat am invatat singuri,am si gresit,dar ne-am descurcat singuri. Articolul dumneavoastra este foarte adevarat,tot ce descrieti este realitatea comunitatii romanesti. Mi-a placut foarte mult.

  7. Catalin spune:

    Tin minte ca pe vremea cind scriam pe forumurile romanesti eram si eu prins in malaxorul asta nebun al competitiei cu altii…
    Am luat o pauza de forumuri si am aflat ca se poate trai chiar frumos fara sa te compari cu cea au altii.
    Brinciul mi l-a dat fostul meu sef din Romania, care locuia atunci in Toronto. El mi-a zis ca daca vreau sa stau pe loc sa ma inconjur de oameni mai slabi ca mine fiindca prin raportarea la ei eu ma voi simti mai bun. Insa pe termen lung voi pierde. Iar daca vreau intr-adevar sa fac ceva fain sa ies din tiparul romanesc si sa ma uit la cei care au reusit. Sa ma inspir, daca vreau, de la ei.
    Si vorbim de reusita pe ansamblu: familie, job, excursii etc…
    Asa am reusit sa subtiez lista de prieteni de la citeva zeci de familii la maxim 10 acum. Oameni de nadejde pe care daca-i sun la 3 dimineata imi raspund si ma intreaba ce pot face pentru mine. Oameni care nu au nici un interes sa ma faca sa ma simt prost ca ei sa para inteligenti. Oameni care discuta mereu de oportunitati din care sa poata cistiga si altii, nu doar ei, ca mai apoi sa aibe cu ce sa se laude…
    E chestie de alegere personala pina la urma. Si mai e un fapt: cei care au venit aici in anii ’90 aveau o anumita baza emotionala… cei de mai tirziu alta… Intre timp si realitatile canadiene s-au schimbat. Retetele de succes din anii ’90 nu mai erau valabile in 2000 sau in ’10

    • așa este Cătălin, fundamentul emoțional este diferit, de la o cohortă la alta. Da, și acest fundament ne diferențiază. Și are impact. Și s-a văzut. Despre lipsa practicii socializării normale, ce zici?

  8. gabi spune:

    scrie , ca scrii bine , dar nu sa nu fie amaraciune

  9. Nu știu, Gabi, încotro va duce toată disertația asta…încă nu-i dau de capăt.

  10. Iuliana spune:

    Draga Magdalena, adevar graita-i! Suntem veniti aici de 3 ani si cei care mne-au ajutat cu adevarat au fost tot cei veniti recent pe meleagurile canadiene. Cei cre nu mai sunt la curent cu realitatile imigrantilor recenti, veniti de ani buni, mai mult ne-au incurcat si apoi, ne-au parasit lamentabil, acuzandu-ne ca nu suntem angrenati in realitate. Realitatea dureroasa pe care am trait-o trei ani incercand sa echivalam studii, sa obtinem slujbe decente, sa muncim curat si cinstit. Ne-am batut mult cu morile de vant pentru ca am cules informatii contradictorii – vechi si noi. Incercam sa ne punem pe picioare, in Kitchener dupa ce am dat rateu in Toronto. Macar comunitatea de aici, nu pretinde ca te ajuta. Sunt si oameni retinuti dar si cei care iti arunca un sfat gratuit si binevenit. Ne-am facut prieteni romani, dar cu mana pe inima spun ca tot canadienii s-au dovedit mai oameni, atunci cand am avut nevoie.
    Cu drag!
    PS – Scrie ca scrii bine, chiar daca nu esti psiholog ci doar inginer! Sfat de la un fost psiholog, actual doar muncitor cinstit cu ziua.

  11. Un Roman spune:

    Magda draga,
    Am zis sa nu mai postez pe net, dar cele scrise de tine, m-au facut sa…postez! Io, nu-s venit cu “roof”ul in Canada, cum ii aud pe unii ca spun! Adica, am venit inainte de 1989, dupa ce am “trecut” printr-un Camp de refugiati politici! Am stat 17 luni in Turcia la Istanbul si Ankara, inainte de a veni in Canada. La Stanbul a fost cat de cat bine, munceam, munceam pe nimic dar supravietuiam! La Ankara…foame!Greu de tot! Am fost “partas” la plecarile romanilor-din Camp-in USA, Australia si Canada! Dupa 2-3 luni, primeam scrisori de la ei, in care ni se spunea ca atunci cand vom ajunge la…destinatie, “SA NE FERIM DE ROMANI”!Si ca veni vorba de ingineri: un campist din Istanbul, il intreaba pe un alt campist, inginer roman, de ce suntem asa de “jeguri” si “imbarligatori”? Raspunsul…inginieresc! Inginerul il intreaba pe “nedumerit”:
    -Ai uitat, de unde…venim? Va las pe voi sa comentati!

  12. Un Roman spune:

    Scrie, ca scrii bine, Magda! le spui pe…nume!

  13. Un Roman spune:

    Scrie Magda, scrie, ca scrii bine!

  14. Alina spune:

    buna,
    Mesajul este dur, dar adevarat in mare parte.Din fericire pentru mine,am avut sansa sa cunosc cateva familii de romani care ne-au ajutat foarte tare. In prima perioada cand ajungi aici esti derutat,debusolat,nu stii de unde sa incepi si und trebuie sa ajungi.Acesti oameni,au avut rabdare cu noi si ne-au explicat pas cu pas unde sa mergem ce sa facem(documente,cumparaturi ieftine) si chiar au fost cu noi in unele locuri,mai ales cand ne-am cautat apartament.
    Chiar si acum, cand le cerem ajutorul nu zic nici macar o data, nu pot sau nu am timp.Asa cum am mentionat,noi am fost norocosi.Am fost incurajati ca e greu la inceput dar va fi bine,lucru care ne-a ridicat putin moralul,Inca nu am ajuns la partea cu ‘bine’,poate e prea devreme sau poate norocul e plecat din Montreal, cert este ca aici e mai bine ca in RO ai speranta ca va fi mai bine.In RO a disparut si speranta.Speram sa vina si ofertele de job ca sa fie OK.Doamne ajuta la toti veterani sau new entry.

  15. Juvetele spune:

    Da, este perfect adevărat.Magda dă-i bice că ai multe de zis.Poate învățăm cu toții mai bine să fim în competiție, doar cu noi înșine.Poate e un cîștig pe termen lung așa cum spui.Poate vom reuși să ne strîngem pe la grătare Flacăra noi ăștia ce nu vrem să ni se urce la Canada la cap și ținem grătarul cald si pentru diversele elite.Un fel de melting pot…Doamne ajută !

  16. Cătălin G. spune:

    Cu cronica ta, nu ai atins decât vârful „iceberg-ului”. Dacă ești jurnalistă adevărată, vei continua să-ti exprimi ideile, de-o manieră obiectivă. Dacă nu, scrie ceva despre iubire și binecuvântarea sufletului și vei fi citită de toți cei care încă nu au înțeles mare lucru din viața aceasta. Unii citesc și adorm, alții …se trezesc. Baftă, îți urez !

  17. andreea spune:

    nu spun ca nu exista adevar, dar e un fel de aratat cu degetul….neconstructiv! iar acum un an, era totul numai de bine despre aceiasi romani din canada http://foaiededrumlung.blogspot.ca/2015/07/romaniana-un-bruiaj-fara-esenta-al.html

    “fii tu schimbarea pe care o vrei in lume!”

  18. Elena spune:

    Nici nu sti ce sa mai zici…personal am venit în Canada în anul de gratie 1992 nu am cunoscut pe nimeni am învatat pe pielea noastra. Vad aici ca foarte multi se plâng ca nu au primit ajutor din partea celor stabiliti cu mult timp înaintea lor..Oare si-au pus întrebarea de ce? De ce ? Pot sa va spun eu…personal am ajutat pe foarte multi cu sfaturi (consider ca bune) am alocat mult timp pentru a le rezolva problemele. Am facut asta ca am vrut si mi-am zis ca pentru un emigrant cel mai important când apare într-o tara noua este informatia. Valoreaza mai mult decât banii. Ma repet am facut-o pentru ca am vrut..numai ca exista un pic de amaraciune când vezi ca atunci când oamenii si-au atins scopul nu te mai cunosc. Nu vreau multumiri dar macar din când în când sa dea un telefon sa vada daca mai traiesc. Probabil ca mine sunt multi de asta eu trag concluzia ca “adevarul” este pe undeva pe la mijloc si ca toti trebuie sa-si faca examenul de constiinta.

  19. Monica spune:

    Draga Magda, nu are de a face Canada in mod particular…diaspora are aceleasi trasaturi indiferent de tara…e vorba de fiinta umana, in general, si de cum ne place sa ne simtim superiori, sa dam sfaturi, sa ne uitam de sus…suntem vanitosi si multe alte vicii si defecte….Inainte de Canada, am locuit in America…valeu…cele mai infecte fiinte erau romanii…dar asta este simplu de explicat…cu romanii venim cel mai des in contact…cum ai zis si tu, iesim la un gratar, la un revelion, o socializare…cati dintre noi am iesit de Craciun cu vecinul indian ? sau am mers de Paste in vizita la colegul de munca arab ? cu romanii petrecem cel mai mult timp si asa ajungem sa le desoperim defectele…ca si intr o familie…cel mai usor te ranesc cei dragi…Eu recunosc ca desi f usor leg prieteni cu alte natii, tot cu romanii am cele mai inetresante si apropiate de suflet discutii…cand e o problema serioasa, apelez la vecina mea romanca, cu bune si rele, nu la canadianul alb care sta next door si este f politicos….

  20. Gabriel spune:

    Scrii bine! Dă-i înainte!
    Am observat ca e concurenta foarte mare intre romani ca să întreacă pe ceilalți (romani) chiar dacă se îndatorează fără limite și fără judecată.
    Multi romani sunt prietenoși doar dacă se vad superiori… iar în momentul în care se simt inferiori… parca nu mai vor sa te viziteze sau sa discute despre viață… știi cum e cu aprecierea de sine.
    Eu sfaturi as fi dat la multi romani dar putini au ascultat, măcar asa din experienta unuia sau unora (incluzând sotia) care au trecut prin multe și te pot ajuta cu un sfat la cum sa acționezi mai bine în societatea Canadiană.

    Dar tu doar scrie! Scrie și iar scrie! E buna terapia și la individual și la grup!

  21. Sebastian spune:

    E bine sa-ti exprimi ideile liber, indiferent daca se supara cineva sau nu, mai ales ca tu te pricepi, si scrii frumos, iar intentia ta nu este sa superi. Orice opinie ai avea, se gaseste cineva sa fie jignit, mai ales in lumea asta virtuala. Keep up the good work.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *