Visul din Noaptea de Sânziene

0
810

Cristina este prietena mea de la birou. E blondă, delicată, minunat de înțeleaptă și punem țara la cale, în șoaptă, în românește, la cafeaua de la ora 10.

Te-am visat azi noapte, zice Cristina. Parcă ziceam că eram la birou. Dar nu era ca aici, aici la birou, în vis totul arăta altfel…Eram cu tine, asta sigur. Și vorbeam, ca acum.

Vorbeam ceva.Vorbeam şi numai ce mă uit pe jos şi, ţin minte, văd pe podea o brăţară.

Am ridicat-o de jos: era o brăţară făcută din ceasuri, ceasuri rotunde unul lângă altul, unele mai mari, altele mai mici. Am pus brăţara în buzunar şi am continuat să mă uit pe jos, parcă aşteptam să mai găsesc ceva.
Şi am găsit.

Am văzut încă o brăţară, era ceva cu pietre, era din aur, asta ştiu… Am luat-o de pe jos şi ţi-am dat-o ţie, s-o păstrezi tu.
Te-ai bucurat şi ai primit-o.

M-am uitat iar pe jos şi am văzut un lănţişor cu medalion. Ceva aşa, ceva de pus la gât…Semăna cu brăţara, am luat-o şi pe asta de pe jos şi ţi-am dat-o tot ţie. C-am zis că merg împreună.
În timpul asta am ştiut că am brăţara din ceasuri, în buzunar. Aia era pentru mine.

M-am a uitat iar pe jos, am văzut încă o brăţară din aur. Și pe asta am luat-o şi am păstrat-o pentru mine.

M-am gândit apoi că să-ţi arăt şi ţie brăţara din ceasuri, aşa că am scos-o din buzunar şi ţi-am dat-o s-o vezi.

Tu, Magdo, ai luat-o, te-ai uitat la ea, după care te-ai întors către nişte oameni care erau în spatele tău şi le-ai zis: ia uitaţi-va la brăţara asta, e făcută din ceasuri!
Şi le-ai dat-o să se uite la ea.
Brăţară s-a dus din mână în mână şi n-a mai ajuns înapoi, s-a pierdut.
N-a mai ajuns înapoi…

Cristina se uită la mine pe după ochelari, eu mă simt vinovată, deja.

Mă uit la ea, cred că şi Dumnezeu ar fi pufnit în râs, văzându-ne cum ne gândeam, amândouă, ce-o fi însemnat visul…
Îi zic: în noaptea de Sânziene am respirat nerăbdarea cerului şi am înverzit spinarea tricourilor, pe peluza din spatele casei. Îmi pare rău pentru brățara ta. Dar îmi pare și bine că n-ai timpul agățat de încheietură, mă înțelegi ce zic?…În noaptea de Sânziene, pe cer erau stele și niciuna nu avea Timpul la ea. Nu cumva ţi-am dat Timpul înapoi, ți-am întors ceasurile din drum, roata vieții ceva, mă gândesc.

Drumul doare, zice, adesea, nomadul, cu tâlc. Timpul doare și mai tare, oftez. Timpul doare rău.
Zic eu, brăţară din ceasuri era chiar Timpul adunat-cătușe împrejurul încheieturii.

Mie-mi aduce nelinişte. Aşa am simţit în vis, zice Cristina.

În noapte de Sânziene, Cristina a visat o cătușe de Timp.

Eu am pipăit conturul cuiva, cu cerul înstelat pe fundal. Un regal.

Am avut, amândouă, ceva timp prin preajmă.

Viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here